Trei tineri răniți într-un accident pe DN 61, la Uliești. Unul dintre pasageri a fost încarcerat

Un grav accident rutier s-a produs în această seară pe DN 61, pe raza comunei Uliești, din județul Dâmbovița.
Potrivit informațiilor transmise de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Găești, structură a Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, un tânăr de 19 ani, din comuna Corbii Mari, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Mașina a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de un copac aflat pe marginea drumului.
În urma impactului, trei persoane au fost rănite: șoferul și doi pasageri. Toate victimele erau conștiente în momentul sosirii echipajelor de intervenție. Conform datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița, una dintre victime a fost găsită încarcerată, fiind necesară intervenția pompierilor pentru extragerea acesteia din autoturism.
La fața locului au fost mobilizate echipaje SMURD, o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița. După acordarea primului ajutor, toate cele trei persoane au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare.
Traficul rutier în zonă se desfășoară alternativ, pe un singur sens de mers, până la finalizarea cercetărilor și eliberarea carosabilului. Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.



